Colaborarea structurilor spitalului cu structura de management al calității în scopul asigurării și îmbunătățirii calității serviciilor de sănătate și siguranței pacientului, ediția a III-a

postat 30 sept. 2019, 07:23 de Colegiul Fizicienilor Medicali din Romania   [ actualizat la 4 oct. 2019, 12:40 ]
Asociaţia Evaluatorilor de Servicii Medicale (AESM) - Sucursala Moldova
în parteneriat instituțional cu Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (ANMCS) organizeaza
Conferința Națională „Colaborarea structurilor spitalului cu structura de management al calității în scopul asigurării și îmbunătățirii calității serviciilor de sănătate și siguranței pacientului”, ediția a III-a
25 - 26 octombrie 2019, IAȘI

PREZENTARE
Conferința vine în întâmpinarea nevoilor practice ale profesioniștilor din unitățile sanitare, care au experiență în implementarea sistemelor de management al calității, prin transferul de bune practici în implementarea sistemului de management al calităţii, organizarea proceselor în vederea acordării serviciilor de sănătate şi îmbunătăţirea practicilor profesionale:

- Creșterea siguranței și a satisfacției pacienților;
- Scăderea riscul infecțios pentru pacienți, aparținători, angajați;
- Scăderea riscul infecțios al mediului de îngrijire (lenjerie, alimente, cazare, ambient);
- Creșterea credibilității unității sanitare și a încrederii în serviciile medicale oferite de către aceasta;
- Creșterea calității și siguranței activității medicale;
- Creșterea încrederii personalului din unitățile sanitare, contribuind la motivarea acestuia și la formarea culturii organizaționale;
- Creșterea eficacității și eficienței serviciilor medicale;
- Studierea evenimentele adverse ca un proces de învățare din erori;
- Creșterea satisfacției angajaților;
- Scăderea riscurilor generate de mediul extern.
- Creșterea predictibilității activităților unităților sanitare;

Totodată, conferința oferă un excelent prilej de dezvoltare profesională continuă a tuturor profesioniștilor din unitățile sanitare (farmaciștilor, biologilor și biochimiștilor, radiologilor și fizicienilor, asistenților medicali din România, RMC-iștilor și evaluatorilor) participarea la eveniment fiind creditată cu puncte de educație medicală continuă.

La conferință sunt asteptați participanți dintre factorii interesați în planificarea, organizarea, coordonarea și evaluarea activității din unitățile sanitare:
• Reprezentanți ai structurilor de management din spitale, institutii sanitare;
• Evaluatori de spitale;
• Practicieni: medici, asistente medicale, farmaciști, biologi și biochimiști, radiologi și fizicieni, personal tehnic și administrativ;
• Reprezentanți ai unor organisme profesionale;
• Organizații neguvernamentale care oferă servicii de suport unităților sanitare;
• Reprezentanți ai autorităților publice locale și județene, inclusiv Direcții de Sănătate Publică.

ORGANIZATORI
Asociația Evaluatorilor de Servicii Medicale din România - membru instituțional al International Society for Quality in Health Care (ISQUA).

PARTENERI INSTITUȚIONALI
• Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate
• Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România - filiala Iași, Brașov, Bacău
• Universitatea de medicină și farmacie "Gr.T.Popa" Iași – Facultatea de Bioinginerie medicală
• Universitatea de Medicină, Farmacie, Știință și Tehnologie din Târgu Mureș
• Universitatea “Dunărea de Jos” Galati
• Universitatea “Ovidius” Constanta
• Universitatea Apollonia Iasi
• Colegiul Fizicienilor Medicali din România
Ordinul Biochimiștilor, Biologilor și Chimiștilor din România
• Colegiul Farmaciștilor din România
• Spitalul PROVIDENȚA Iasi
• Istitutul de Psihiatrie Socola Iași
• Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov
• Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria” Iași

Website oficial conferinta: https://aesmro.wordpress.com

Link pentru înscriere https://form.jotformeu.com/92401333586354

Evenimentul va avea loc în sala de conferințe ”Castel Ballroom” din cadrul Hotelului La Castel, Iași